7 aplicatii mobile care-ti vor usura calatoriile de afaceri

Intr-o lume intens tehnologizata, ai nevoie sa fii la curent cu ultimele tendinte si sa te dedici exclusiv afacerilor tale. Calatoriile de afaceri implica, in primul rand, planificare, iar tehnologia iti poate simplifica munca.
Daca folosesti aplicatii mobile pentru a chema un taxi, a comanda mancare sau pentru a-ti rezerva un bilet de avion, de ce nu ai folosi aplicatii care pot fi instalate pe smartphone si atunci cand te pregatesti pentru o calatorie de afaceri? 

Foto: dreamstime.com

1. TripIt

Aplicatie gratuita pentru Android si iOS

Cand pleci intr-o tara straina, poti avea mult timp de asteptare in aeroporturi. TripIt te ajuta sa te orientezi in orice aeroport international daca trimiti un e-mail cu detaliile tale de zbor. Aplicatia iti trimite un itinerar complet, pe care il poti urma: incepand cu orarul de zbor, numarul portii de imbarcare la care sa te prezinti si informatii referitoare la verificarile de securitate. 

2. Wi-Fi Finder

Aplicatie gratuita pentru Android, iOS si Blackberry

Intr-un oras care nu ti-e familiar, ai nevoie sa fii conectat la internet pentru a avea acces la informatii cat mai rapid. Wi-Fi finder iti va localiza toate hotspot-urile unde poti gasi internet wireless si toate locatiile prevazute cu Wi-Fi din vecinatate. Astfel, calatoria ta de afaceri devine mai usoara si mai confortabila.

3. Taxi Magic

Aplicatie gratuita pentru Android si iOS

Sa cauti un taxi intr-un oras din alta tara poate fi o provocare. Taxi Magic se contecteaza via GPS la dispeceratele de taxi din zona, iar cu o simpla apasare pe buton vei avea, la dispozitia ta, un taxi, in doar cateva minute. Aplicatia permite si plati online a tarifelor. De asemenea, iti poate pune la dispozitie o chitanta electronica, in cazul in care doresti sa iti decontezi aceste cheltuieli.

4. Mynd Calendar

Aplicatie gratuita, disponibila pentru iOS

Mai mult decat un calendar, aceasta aplicatie poate juca rolul unui asistent personal de incredere. Te ajuta sa iti planifici ziua si sa actualizezi in timp real, orice schimbare intervine in programul tau. Aplicatia ofera numeroase optiuni, inclusiv utilizarea ei pentru a-i anunta pe partenerii tai, in cazul in care apare vreun eveniment neprevazut ce te va face sa intarzii la intalnire.

5. Around Me

Aplicatie gratuita pentru Android, iOS si Windows Phone

Cand calatoresti in tara sau strainatate, este usor sa te ratacesti intr-un oras pe care il vezi pentru prima data. Around Me este o aplicatie care te ajuta sa gasesti serviciile si punctele de interes care ti-ar putea fi de folos: banci, benzinarii, sedii centrale ale unor companii, spitale, hoteluri si altele. Odata ce ai selectat punctul in care vrei sa ajungi, aplicatia iti va oferi si o ruta de urmat pentru a ajunge acolo. 

6. Evernote

Aplicatia ofera un demo gratuit, iar upgrade-urile se platesc. Functioneaza pe orice sistem de operare.

Evernote se foloseste din ce in ce mai des ca software pentru calculator sau aplicatie mobila. In principiu te ajuta sa iti iei notite intr-un mod foarte eficient, sa inregistrezi informatiile, stocandu-le intr-un cloud de date.

7. Expensify

Aplicatie gratuita pentru Android, iOS si Blackberry

Intr-o calatorie de afaceri gestionarea cheltuielilor, precum si notele explicative pentru cheltuieli sunt aspecte importante. Expensify te ajuta sa tii o evidenta clara asupra cheltuielilor: iti sincronizeaza datele cardului tau de credit sau de debit si inregistreaza orice plati facute prin intermediul acestora. In cazul in care alegi sa platesti cash, trebuie sa scanezi cu smartphone-ul bonurile iar Expensify le va adauga la baza de date. La sfarsitul calatoriei vei primi pe e-mail un raport, in format PDF, cu toate cheltuielile efectuate.

 

Foloseste tehnologia in mod inteligent, te va ajuta sa economisesti timp in planificarea calatoriei de afaceri. Sunt numeroase aplicatii care te pot ajuta si-ti vor face calatoria de afaceri mai usoara.